Cu sunet de clopoței și colinde, parfum proaspăt de brad și globulețe, miros de turtă dulce și cozonaci calzi, Crăciunul este un prilej de bucurie pentru copii și adulți deopotrivă. Cu mic, cu mare intrăm în atmosfera magică a sărbătorilor și căutăm să ne petrecem cât mai mult timp alături de cei dragi. Iar o activitate perfectă pentru această perioadă este realizarea de decorațiuni handmade împreună cu copiii tăi. Citește în continuare și află și care sunt beneficiile pe care le poate aduce crearea de decorațiuni de Crăciun handmade.
Dezvoltă creativitatea
Realizarea decorațiunilor pentru Crăciun îi va încuraja pe cei mici să-și exprime latura artistică, experimentând cu forme, culori și texturi pentru a crea ornamente unice care să le reprezinte gusturile și personalitatea. Creativitatea joacă un rol important nu doar în viața artiștilor ci este strâns legată printre altele, de abilitatea de a inova și de a găsi soluții originale, de a se adapta ușor la medii și situații noi și dezvoltă gândirea critică.
Contribuie la dezvoltarea abilităților motorii fine
Mânuirea unor foarfeci pentru a decupa sau tăia, folosirea lipiciului și asamblarea diferitelor elemente ale unui ornament îi ajută pe copii să-și dezvolte abilitățile motorii și coordonarea ochi-mână. Aceste abilități sunt esențiale în viața de zi cu zi și în general, în dezvoltarea sănătoasă a celor mici.
Întărirea relațiilor cu copiii
Timpul petrecut cu cei mici făcând lucruri care le fac plăcere contribuie major la o relație strânsă părinți-copii. stfel de momente vor întări și sentimentul de siguranță a celor mici, îi vor ajuta să înțeleagă că sunt importanți, se vor simți auziți iar toate acestea se vor traduce într-o relație cu părinții bazată pe încredere și comunicare deschisă. În ceea ce te privește, aceste momente îți permit să observi și să înțelegi mai bine care sunt interesele, grijile și nevoile copiilor tăi și ca urmare vei putea interveni dacă este cazul. Proiectele DYI nu sunt doar o ocazie de a consolida legăturile în familie ci și o oportunitate de a râde împreună și de a crea momente memorabile.
Reduce stresul și promovează starea de bine
Este demonstrat că activitățile creative reduc stresul și anxietatea. Implicarea în crearea de frumos are efect terapeutic dovedit atât pentru adulți, cât și pentru copii.
Alte idei de decorațiuni de Crăciun pe care le poți face împreună cu copiii tăi, găsești și aici.
Acum că decorațiunile sunt gata create, îndeamnă copiii să-și marcheze creațiile prin scrierea numelui sau a inițialei ori prin marcarea cu culoarea preferată. Ție nu îți mai rămâne decât să le expui prin casă, incluzându-le în aranjamentele de Crăciun ori așezându-le în brad, pe crengile cele mai vizibile. Astfel le vei arăta cât ești de mândru de eforturile lor și le vei crește nivelul de încredere în propriile abilități. Și nu uita că cel mai important lucru, este să vă distrați împreună și să umpleți casa de râsete și voie bună!
Invenția stiloului este un subiect dezbătut pe îndelete în mediul online și care stârnește dezbateri destul de aprinse între pasionații de instrumente de scris. Întrebarea este una foarte complexă și ne străduim în acest articol să facem lumină asupra acestui subiect.