Stilourile Schneider din oferta noastră vin în carcasă de plastic și au formă ergonomică ”easy grip”. Materialul ales pentru fabricarea carcaselor acestori stilouri este un avantaj mai ales în cazul copiilor pentru că față de stilourile cu carcase metalice de genul stilourilor Parker, un stilou Schneider este mult mai ușor și ca urmare nu solicită musculatura mâinii la fel de mult ca un stilou metalic. Ca urmare scrierea pe o perioadă îndelungată nu este obositoare. Forma ergonomică a grip-ului (partea stiloului situată între peniță și corpul său) solicită mult mai puțin musculatura degetelor, stiloul fiind mai ușor de ținut în poziția corectă. Și pentru că vorbim de grip trebuie să precizăm ca Schneider a ales să îmbrace această componentă a stiloului într-un cauciuc moale ce împiedică alunecarea degetelor în timpul utilizării. Iar dacă vă întrebați: unde găsesc stilouri pentru stângaci, răspunsul este și de această dată Schneider. Stilourile Schneider pot fi folosite atât de dreptaci, cât și de stângaci.
Penița este și ea o componentă importantă a stiloului și are un impact direct asupra confortului utilizatorului dar și asupra ușurinței cu care stiloul alunecă pe hârtie. Stilourile Schneider au penițe rezistente produse din oțel inoxidabil de mărimea M. Mărimea în cazul peniței nu face referire la dimensiunile acesteia ci la dimensiunea scrisului. Cu alte cuvinte, în cazul în care vrem să scriem mărunt vom avea nevoie de un stilou cu peniță F (fine) sau EF (extra fine). În cazul copiilor de școală mărimea ideală este M sau mediu căci stilourile echipate cu penițe de mărime M sunt dedicate scrisului cursiv, de dimensiune medie, penița trasând linii de 0,5 mm.
Stilourile Schneider nu se doresc a fi stilouri de lux ci instrumente de scris accesibile tuturor din punct de vedere al prețului, robuste și funcționale, care să ”nu te lase la greu”. Focusul producătorului asupra acestor caracteristici este și cheia succesului stilourilor Schneider.